Renato Usatîi: Vocea Partidului Nostru va fi și mai auzită, iar deputata Victoria Cazacu va fi vocea poporului în Parlament

Vocea Partidului Nostru va fi și mai auzită, datorită faptului că formațiunea va avea un deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de către președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul unui briefing de presă. Usatîi i-a mulțumit Victoriei Cazacu pentru faptul că a acceptat să adere la formațiunea pe care o conduce și pentru că inițiativele Partidului Nostru, discutate cu cetățenii acestei țări, vor ajunge în Legislativ.

 ”Vreau că fiecare cetățean al Republicii Moldova să cunoască despre faptul că din 2014 Partidul Nostru a avut inițiative doar în interesul cetățeanului și a statului. Azi avem nevoie de o voce puternică în Parlament, pentru ca toate inițiativele noastre, discutate cu zeci de mii de oameni, să fie realizate. În scurt timp Partidul Nostru va fi și mai activ decât am fost până acum, iar toate inițiativele noastre vor fi înregistrate și prezentate în Parlament de către deputatul Victoria Cazacu”, a declarat Renato Usatîi.

 Victoria Cazacu, la rândul său, a promis că toate inițiativele bune, menite să schimbe în bine viața cetățenilor Republicii Moldova, vor ajunge în Legislativ.

 ”Urmăresc toate inițiativele voastre și cu multe dintre ele sunt de acord. Fiind deputat în Parlament o să mă strădui să le susțin și să le apăr în interesul poporului. Oamenii sunt așteptarea dreptății și a schimbărilor”, a declarat deputatul Victoria Cazacu.