Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a adresat către toți candidații, care și-au înregistrat grupurile de inițiativă, pentru a participa la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Usatîi le-a propus să lucreze toți pentru a o da jos pe Maia Sandu și partidul de la guvernare, PAS.
„Eu pe mulți dintre voi v-am criticat, pe unii ia-m criticat dur. Eu vă declar azi, cu toată responsabilitatea, că în această campanie am un singur scop: să o dau jos pe Maia Sandu cu echipa ei galbenă și să distrug acest sistem, creat timp de 30 de ani. Eu mă adresez către voi, cu rugămintea să vă adresați organizațiilor raionale ale partidelor voastre și să le convingeți să nu voteze împreună cu PAS pentru distrugerea municipiului Bălți, dar și a altor orașe și raioane”, a declarat Usatîi, în cadrul unei conferințe de presă.
Președintele Partidului Nostru propune ca toți candidații să aibă același scop și aceeași „țintă”: „Să o dăm jos pe Maia Sandu și PAS”. Totodată, Usatîi a reiterat că niciodată nu va îndemna cetățenii, susținătorii săi, să o voteze pe Maia Sandu, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.
„Dacă eu voi chema să votați pentru actualul președinte, să îmi tăiați mâinile. Haosul și bardacul de azi poate fi oprit doar dacă toți vor munci pentru a o da jos pe maia Sandu și echipa ei”, a conchis Renato Usatîi.