Comisia Electorală Centrală (CEC) a demonstrat tuturor că este bodyguardul Maiei Sandu în această campanie electorală și o bâtă a guvernării împotriva concurenților candidatului PAS. Afirmația a fost făcută de președintele ”Partidului Nostru”, Renato Usatîi, în cadrul unei conferințe de presă. Renato Usatîi a mai anunțat că decizia de ieri a CEC de a respinge sesizarea PN cu privire la legalitatea donației făcute de candidatul Maia Sandu unei biserici din raionul Călărași va fi contestată în judecată.
Liderul PN a precizat că în data de 20 septembrie a depus la CEC o sesizare privind acte de corupere a alegătorilor și utilizarea resurselor administrative în campania electorală de către Maia Sandu. Este vorba de o donația de 25 mii euro făcută de Maia Sandu pentru reparația unei biserici. În data de 23 septembrie CEC a anunțat PN că prelungește termenul de examinare a sesizării cu cel mult două zile.
”Ieri, 24 septembrie, am avut întâlniri cu alegătorii în teritoriu, am discutat cu cetățenii din Șoldănești și Rezina. Despre aceste vizite am anunțat din timp pe rețelele de socializare. Deci, fizic nu puteam să fiu prezent la ședința CEC și am cerut în scris amânarea examinării sesizării. Reprezentantul nostru la CEC, Nicolae Mărgărint, a solicitat și verbal amânarea examinării subiectului pentru azi dimineață. Asta ca să pot participa personal la examinarea subiectului dat. Solicitarea a fost respinsă de CEC fără prea multe explicații”, a relatat Renato Usatîi.
CEC de respins sesizarea lui Renato Usatîi de a verifica acțiunile candidatului Maia Sandu pentru că ar fi depășiți termenii de depunere a solicitării.
”Potrivit CEC, eu aveam dreptul să depun această sesizare despre donația făcută de Maia Sandu maxim în trei zile după apariția informațiilor în presă. Oameni buni, voi vă imaginați ce se întâmplă? Fără măcar să examineze la ce dată a fost efectuată donația, cum a fost făcută donația, transfer bancar sau numerar? Asta ar însemna că dacă un candidat va corupe alegătorii, iar în maxim trei zile nimeni nu va sesiza CEC despre această ilegalitate, atunci fapta nu mai este ilegală?”, se întreabă Renato Usatîi.
Fostul secretar al CEC, Alexandru Berlinschi, care face parte din echipa lui Renato Usatîi, a precizat la conferința de presă că “într-adevăr Codul electoral spune că sesizările urmează a fi depuse în termen de trei zile de la data constatării abaterilor, însă mai este o normă care spune – ”sau de la data comiterii unor abateri de la Codul Electoral”. “Din această cauză apare nedumerirea de ce Comisia Electorală Centrală nu a verificat informațiile. S-a ales calea cea mai ușoară, dar mai puțin legală”, a precizat Alexandru Berlinschi.
În contextul abuzurilor CEC, președintele PN a criticat și modul în care a fost respinsă înregistrarea candidaturii Partidului CUB, Igor Munteanu, fost ambasador al Republicii Moldova în SUA, ex-deputat PPDA.
În final, Renato Usatîi a subliniat că este cazul să fie oferit controlul CEC opoziției, așa cum recomandă și Comisia de la Veneția. “Poate este cazul să oferim opoziției 6 membri din cei 9 la CEC? Așa este democratic și PAS spune că este pro-european. Sau o altă posibilitate ar fi să excludem acest organ colegial de 9 membri, iar alegerile să fie făcute de către cele 2221 de birouri electorale din țară, sub administrarea Ministerului de Interne.”