Candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi se va lupta în turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale cu candidatul PAS, Maia Sandu, potrivit rezultatelor sondajului de opinie publică realizat la comanda Institutului de Politici Publice și prezentat astăzi.
În primul tur de scrutin, Renato Usatîi va acumula 13,3%, devansând cu 1,7 puncte procentuale candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, care se clasează pe locul trei. 12,7% nu știu pentru cine vor vota, iar 3,5% au refuzat să răspundă. Încă 2,7% nu ar vota.
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi este și în top trei politicieni la capitolul încredere. Din eșantionul total, în Renato Usatîi au încredere 9,1%, fiind întrecut la distanță foarte mică de Ilan Șor. Pe primul loc se află președinta în exercițiu, Maia Sandu.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1100 persoane și are o marjă de eroare sub 3%.